Federația Română de Fotbal face anunțul mult așteptat: Când se vor scoate la vânzare bilete pentru Campionatul European din 2020

Federația Română de Fotbal face anunțul mult așteptat: Când se vor scoate la vânzare bilete pentru Campionatul European din 2020
Publicat: 30/11/2019, 15:53

Cu privire la selecționata României, FRF anunță că, în cazul în care tricolorii se vor califica la EURO, biletele pentru suporterii români vor fi scoase la vânzare după barajul din Liga Națiunilor.

„Suporterii celor 20 de echipe naționale deja calificate la UEFA EURO 2020 vor avea ocazia să solicite bilete, pentru a urmări jocurile echipelor lor din cadrul turneului final, începând din 4 decembrie 2019, ora 14:00 (ora Europei Centrale), adică 15:00 (ora României), procesul urmând să se desfășoare exclusiv prin intermediul EURO2020.com. Procesul durează până pe 18 decembrie 2019, ora 14:00 (ora Europei Centrale), adică 15:00 (ora României).

Suporterii celor patru echipe care se vor califica în urma play-off-urilor, inclusiv cei din România, dacă tricolorii vor obține prezența la EURO, vor putea aplica la scurt timp după disputarea respectivelor meciuri, programate pe 26 și 31 martie 2020.

Mai mult de jumătate dintre aceste bilete se vor afla, la toate jocurile, în categoria de preț cea mai accesibilă, prețurile minime pentru meciurile din faza grupelor fiind 30 de EURO (pentru Baku, București și Budapesta) și, respectiv, 50 de EURO (în cazul celorlalte orașe-gazdă).” , sună o parte din comunicatul emis de Federația Română de Fotbal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, continuă seria gafelor. A întrebat-o pe...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Frig în toată România. Nivelul incredibil la care scad temperaturile
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?